Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
Educație Medicală Continuă la Distanță – British Medical Journal România
Ediția 2016 a programului la distanță realizat cu BMJ – ediția în limba română.

- Emitent
- Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
- Data
- ianuarie – decembrie 2016, București
- Credite
- 20 credite EMC
Textul documentului
Certificat de absolvire. Dna./Dl. Dr. GHENEA Adrian a absolvit programul/curs deschis la distanță cu titlul „Programul de Educație Continuă la Distanță (EMCD) UMF «Iuliu Hațieganu» Cluj-Napoca / British Medical Journal – ediția în limba română”, desfășurat în București, în perioada ianuarie – decembrie 2016, promovând evaluarea finală organizată.
Cursul a fost acreditat de CMR cu 20 credite EMC (conform acreditării C.M.R. nr. 8197/28.10.2015).
Coordonator program: Prof. Dr. Petru Adrian Mircea, Director Departament Medicina Interna, U.M.F. Cluj-Napoca. Director publicație British Medical Journal – ediția în limba română: Roxana Tudor. Nr.: 11939/19.12.2016.
Text transcris după documentul original. Pentru orice neconcordanță, documentul scanat este cel care face dovada.
Fă-ți o programare!
Apelează cu încredere la unul dintre specialiștii noștri.